Patrunjelul verde

Frunzele pătrunjelului, cu mirosul lor extrem de plăcut şi care acţionează ca un veritabil declanşator al poftei de mâncare, sunt şi o redutabilă colecţie de vitamine şi minerale. Ele conţin mai multă vitamină C decât lămâile, fiind bogate şi în vitamină K, în beta-caroten, în magneziu şi calciu. Medicii Antichităţii spuneau că la început de vară mestecatul de pătrunjel verde fereşte de insolaţie, de infecţiile digestive şi de durerile de cap. În medicina arabă, la fel ca şi în arta culinară a Orientului Mijlociu, pătrunjelul verde juca un rol foarte important, fiind considerat un adevărat elixir de sănătate pentru stomac şi pentru întreg tubul digestiv. Medicii arabi din Evul Mediu susţineau chiar că pătrunjelul conferă un anumit gen de imunitate la otrăvire şi la intoxicaţiile lente de tot felul. Cercetările moderne arată o puternică acţiune a acestui zarzavat la nivelul ficatului şi al splinei, precum şi asupra sistemului endocrin şi a celui digestiv.


Pătrunjelul şi pofta de mâncare


Câteva frunze de pătrunjel mestecate înainte de masă trezesc pofta de mâncare şi activează digestia, fiind un excelent remediu contra anorexiei. De asemenea, acest zarzavat combate greaţa, fiind de un real ajutor celor grav bolnavi, care nu pot mânca din cauza stărilor de vomă persistente.


Pătrunjelul şi bolile hepatice


Studii recente au arătat ca pătrunjelul are un neobişnuit efect de combatere a virusurilor care atacă ficatul. Se recomandă aşadar bolnavilor de hepatită A, B şi C să facă vreme de 4 săptămâni o cură cu suc proaspăt de frunze de pătrunjel (obţinut prin centrifugare), câte cincisprezece linguri pe zi, luate de preferinţă pe stomacul gol, înainte de masă.


Pătrunjelul şi respiraţia


Pătrunjelul verde mestecat îndelung dă un miros plăcut respiraţiei, acţionează ca un dezinfectant excelent asupra căilor respiratorii medii şi superioare. Se recomandă ca tratament celor care suferă de halenă, precum şi celor cu boli respiratorii cronice.


Pătrunjelul şi infecţiile


În medicina arabă, pătrunjelul verde tăiat fin şi amestecat cu suc de lămâie şi puţină ceapă (eventual câteva felii de roşii) este folosit ca salată, care se administrează celor care au boli infecţioase recidivante. Studii recente făcute la o universitate din Turcia au pus în evidenţă că acest remediu activează puternic sistemul imunitar şi, în plus, combate direct foarte multe specii de bacterii şi ciuperci parazite. Preventiv, mâncaţi şi dvs. dimineaţa, la micul dejun, pâine unsă cu puţin ulei de dovleac sau măsline, presărată din abundenţă cu pătrunjel tocat. Dacă vă permite stomacul, adăugaţi şi un căţel de usturoi ras.


Pătrunjelul contra cancerului


Salatele cu mult pătrunjel şi sucul de pătrunjel sunt excelenţi adjuvanţi în tratamentul cancerului. Acest zarzavat proaspăt menţine pofta de mâncare, activează sistemul imunitar susţinând organismul să lupte cu boala, ajută la restabilirea echilibrului hormonal. În plus, pătrunjelul verde combate multe dintre reacţiile adverse ale citostaticelor şi ale radioterapiei.


Precauţii la consumul de pătrunjel


Femeile gravide nu vor consuma acest zarzavat, care în cantităţi mari favorizează apariţia contracţiilor uterine, având un efect abortiv.


Produse recomandate:


























Garlic Caps
Vital 0
Vital A
Vital B