Polihidramnios (exces de lichid amniotic)

Descriere Remediu Naturist

 
Polihidramniosul este un termen utilizat pentru a descrie o acumulare excesiva de lichid amniotic in timpul sarcinii si desi nu are o incidenta ridicata, acesta poate afecta in mod neplacut evolutia sarcinii.
 
Intre producerea si absorbtia lichidului amniotic este un anumit echilibru la nivel fiziologic. Nivelul de lichid este influentat de urinarea fatului si secretia de lichid pulmonar. Cantitatea de lichid amniotic ramane la un nivel rezonabil deoarece este absorbit prin inghitirea de catre fat si absorbit pe cale membranoasa si intravasculara. Toate aceste mecanisme sunt subiectul schimbarilor in functie de evolutia sarcinii. Perturbarea echilibrului poate fi cauzata de dereglarea functiei de inghitire a copilului sau a unei cantitati mai mare de urina provenite de la acesta.  In ultimul trimestru de sarcina, un fat va produce intre 500 si 1200 ml de urina si va inghiti zilnic intre 210-760 ml de lichid amniotic. Chiar si cea mai mica schimbare survenita in aceasta ecuatie poate determina cresteri ale volumului de acid amniotic. 
 

Cum ne putem da seama ca este vorba de polihidramnios?

 

Detectarea polihidramniosului se poate dovedi anevoioasa de catre mama, deoarece corpul sau este in continua schimbare in timpul sarcinii. Totusi, daca remarcati ca burta devine mai mare si pielea este din ce in ce mai intinsa si mai stralucitoare, este momentul sa va intrebati de ce. In plus, veti simti un disconfort continuu si veti ramane fara suflare la cel mai mic efort.
 
Polihidramniosul apare treptat si este depistat cel mai des incepand cu saptamana 30 de sarcina, atunci cand nivelul de lichid este semnificativ. Exista totusi cateva cazuri rare in care apare in decurs de cateva zile, astfel incat poate fi remarcat in etape mai timpurii ale sarcinii. Polihidramniosul apare mai repede si mai acut daca mama este insarcinata cu doi sau mai multi copii.
 
Printre semnele definitorii ale polihidramniosului se numara inrautatirea urmatoarelor simptome asociate sarcinii:
 
  • indigestie
  • arsuri stomacale
  • constipatie
  • picioare umflate
  • vene varicoase
  • aparitia vergeturilor
 

Care sunt cauzele aparitiei polihidramniosului si cum poate fi tratat?

 
Este destul de dificil de stabilit cauzele acestei afectiuni, mai ales daca apare intr-o forma usoara. Lichidul in exces poate aparea ca urmare a unei probleme survenite la copil, la placenta sau chiar la mama.
 
Tratamentul pe care medicul il va prescrie va fi bazat pe gradul de gravitate al situatiei si de cauza ce sta la baza afectiunii.
 
In cazurile usoare de polihidramnios la care nu se poate stabili o cauza exacta, este posibil ca lichidul amniotic sa se regleze de la sine pe masura ce evolueaza sarcina. Cu toate acestea, este necesara monitorizarea indeaproape a mamei.
 
Medicul va recomanda pacientei odihna, ceea ce poate implica inceperea concediului de maternitate mai devreme sau chiar internarea in spital.
 
Daca se stabileste cauza exacta a polihidraminosului, trebuie incepute demersurile pentru tratarea problemei.
 
Polihidraminosul poate aparea din cauza urmatoarelor aspecte:
 

Diabet

 
Daca mama are diabet si nu isi mentine sub control nivelul de zahar din sange, copilul poate incepe sa produca mai multa urina, ceea ce inseamna cresterea in volum al lichidului amniotic. In acest caz, reglarea nivelului de zahar va rezolva si problema lichidului in exces. 
 

Infectie

 
Daca mama sufera de o infectie cu parvovirus (cunoscuta sub denumirea de eritem infectios), trebuie sa fie tinuta sub observatie pentru a putea identifica orice complicatie aparuta. De altfel, mama poate suferi si de toxoplasmoza, caz in care un tratament cu antibiotice esteindicat.
 

Sindromul de transfuzie twin to twin

 

Daca sarcina presupune gemeni care impart aceeasi placenta, este posibila aparitia unei complicatii numite sindromul de transfuzie twin to twin care poate cauza acumularea de lichid amniotic. Aceasta complicatie apare atunci cand unul din gemeni primeste mai mult sange din placenta si devine supraincarcat cu lichid. Acest copil incearca sa scape de lichid prin producerea in cantitati mari de urina, ceea ce rezulta in cresterea lichidului amniotic. Pentru a scadea presiunea, se poate recurge la drenarea acestui exces. 
 
Daca sindromul se prezinta intr-o forma mai grava, se va recurge la tratamentul cu laser pentru a etansa unele vase placentare.
 

Complicatii survenite la nivelul fatului

 
Exista cateva cazuri rare in care lichidul amniotic nu mai poate fi absrobit cum trebuie de catre copil fie din cauza unei blocari la nivelul esofagului sau a unei probleme ce tine de controlul muschilor. Acest lucru inseamna ca fatul nu mai poate inghiti lichid amniotic. 
 

Lichidul in exces poate fi drenat?

 
Lichidul poate fi drenat in cazuri grave, pentru a impiedica intrarea mamei in travaliu prematur. De regula, aceasta procedura nu presupune aparitia complicatiilor, insa exista cazuri in care ea poate declansa un travaliu prematur, desprinderea placentei, ruperea apei sau aparitia infectiilor. De asmenea, este posibil ca lichidul sa continue sa se acumuleze, ceea ce inseamna ca procedura va trebui repetata.
 

Ce se intampla in cazul in care mama trebuie sa nasca?

 
De cele mai multe ori declansarea travaliului intervine si se deruleaza in mod normal chiar daca suferiti de polihidramnios. Totusi. acest exces de lichid implica un risc mai mare de complicatii, de aceea este necesara supravegherea atenta a mamei. Greutatea copilului si excescul de lichid poate declansa mai devreme nasterea fatului. Daca mamei i se rupe apa inainte de inceperea travaliului, este necesara prezentarea de urgenta la spital. Cordonul ombilical poate ajunge in vagin chiar inaintea capului copilului. Atunci cand se intampla acest lucru, se impune nasterea de urgenta prin cezariana. Atunci cand contractiile apar inainte de a 37-a saptamana de sarcina, prezentati-va la medic de urgenta si spuneti-i ce se intampla sau daca nu aveti pe nimeni care sa va duca la spital, chemati o ambulanta.
 
Mamele care sufera de polihidramnios trebuie monitorizate in timpul travaliului dintr-o serie de motive:
 
  • lichidul in exces din uter poate ingreuna pozitionarea copilului cu capul in jos
  • este posibil ca placenta sa fie eliberata mai devreme daca uterul se micsoreaza dintr-o data din cauza eliberarii lichidului amniotic
  • exista un risc crescut de hemoragie dupa nasterea copilului deoarece uterul a fost foarte intins
 
Daca mama este diabetica, ceea ce poate insemna ca fatul sa fie mai mare sau daca pur si simplu fatul este mai mare, cadrele medicale care asista la nastere trebuie sa se asigure ca umerii fatului nu raman blocati si sa va ajute sa il pozitionati de asa natura incat nasterea sa se produca fara probleme.
 
Nasterea prin cezariana se poate dovedi o solutie mai buna, iar medicul obstretician va poate recomanda aceasta alternativa in urmatoarele cazuri:
 
  • daca mama este insarcinata cu gemeni
  • atunci cand copilul este pozitionat de-a curmezisul uterului
  • daca fatul nu isi stabileste o pozitie anume

 

Care sunt cele mai bune metode pentru a tine in frau simptomele polihidramniosului?

 
Daca simtiti ca vi se taie respiratia:
 
  • incercati sa nu urcati multe scari
  • faceti treburile casnice pe rand, fara sa va grabiti
  • daca cineva se ofera sa va ajute cu ceva, acceptati ajutorul si odihniti-va mai mult
 
Unul din simptomele polihidramniosului o reprezinta arsurile stomacale, aparute din cauza faptului ca uterul apasa pe stomac. Pentru a ameliora aceste simptome:
 
  • mancati mai putin si mai des
  • incercati sa nu va asezati in pozitie intinsa imediat dupa masa si nu mancati chiar inainte de a va culca
  • nu consumati alimente care inrautatesc arsurile stomacale, precum mancarurile picante
  • ridicati patul in partea in care va asezati cu capul 
  • cereti medicului sa va prescrie medicamente pentru neutralizarea aciditatii gastrice
 
Polihidramniosul va poate provoca stari de anxietate, insa acestea pot fi prevenite astfel:
 
  • informati-va cu privire la ce inseamna polihidramniosul 
  • incercati sa faceti lucruri care va distreaza si care va fac placere. Daca va simtiti inconfortabil sa iesiti in oras, invitati-va prietenii in vizita sau uitati-va la un film
  • vorbiti cu alte mame despre aceasta problema sau gasiti grupuri de sprijin cu membri care trec prin acelasi lucru


dr delia enachedr dan navolan

Daca aveti intrebari sau doriti detalii, puteti consulta medicii nostri de la Centrul Medical Sanatatea

Dr Delia Enache si Dr Dan Navolan

0351 458808 / 0251 212222 / Consultatie online

Date generale

Polihidramniosul este un termen utilizat pentru a descrie o acumulare excesiva de lichid amniotic in timpul sarcinii si desi nu are o incidenta ridicata, acesta poate afecta in mod neplacut evolutia sarcinii.

Simptome si semne

SimptomMentiuni
GravideDetalii Afectiune
Pentru majoritatea femeilor, sarcina este un moment de mare bucurie, emoție și anticipare. Sarcina este o perioada de schimbari fizice si emotionale, atunci când o mulțime de modificări apar în mod natural în corpul femeii. Sarcina este momentul in care o femeie trebuie sa-si "asculte'' corpul - nu mai este un moment potrivit pentru dieta si pierdere in greutate.  
Lactatie (stimulare)Detalii Afectiune
Lactatia este un proces care apare in mod natural dupa nastere, pentru a satisface nevoile nutritionale ale nou nascutului pentru o perioada lunga de timp, in primele 6 luni fiind hrana exclusiva a acestuia. Primul lapte produs de organismul mamei se numeste colostru, o substanta care ofera protectie de neegalat pentru copii. Laptele matern uman este un amestec de proteine, enzime, zaharuri, vitamine, minerale, hormoni si anticorpi care ofera multiple beneficii atat pentru mame, precum si pentru nou-nascuti.
HiperprolactinemiaDetalii Afectiune
Hiperprolactinemia este caracterizata de cresterea productiei de prolactina sau lactostimulina a corpului, adica un hormon produs in lobul annterior al glandei hipofize pentru a activa oprirea secretiei laptelui.
Depresia postnatala (postpartum)Detalii Afectiune
Depresia postanatala este o boala depresiva care afecteaza in medie 15% din femeile care dau nastere unui copil si se caracterizeaza printr-o dispozitie proasta care dureaza cel putin doua saptamani si senzatie de lipsa de control asupra propriei persoane si asupra noului nascut.  
MastitaDetalii Afectiune
Mastita este o infectie la nivelul tesuturilor uneia sau ambelor glande mamare ce se regasesc in structura sanilor. Mastita afecteaza in special femeile care produc lapte sau care alapteaza si se caracterizeaza prin aparitia unei zone tari si inflamate in interioul sanului. Aceasta afectiune poate aparea ca urmare a obturarii canalului mamar sau a patrunderii la nivelul sanului a  unei bacterii.
ToxoplasmozaDetalii Afectiune
Toxoplasmoza este o boala provocata de infectia cu parazitul Toxoplasma gondii, fiind transmisa la om de catre animalele domestice, in special de pisici, sau prin consumarea carnii care nu a fost gatita suficient. Toxoplasmoza este o afectiune benigna ale carei simptome pot fi asemanatoare cu cele ale gripei, insa se poate dovedi periculoasa pentru persoanele cu sistem imunitar scazut sau pentru femeile insarcinate deoarece poate afecta buna dezvoltare a fatului (toxoplasmoza congenitala).

0 recenzii pentru Polihidramnios (exces de lichid amniotic)

    Adauga o recenzie

    Ajuta alte persoane cu pareri pertinente
    Toate campurile sunt obligatorii *

    *   = 2 + 4

    Disclaimer
    Continutul acestui site are scopul de a oferi informatii generale si nu inlocuieste recomandarile si/sau diagnozele sau constatarile medicale pentru diferite afectiuni ale starii de sanatate. Produsele prezente pe acest website fac parte din categoria suplimentelor alimentare. Conform legislatiei in vigoare se pot administra fara o prescriptie medicala si nu inlocuiesc tratamentele medicale de specialitate. Perioada de administrate cat si rezultatele obtinute pot diferi de la un corp la altul in functie de factori precum problemele de sanatate, alimentatie cat si raspunsul organismului.