Cum alegem crema de protectie solara?

Zilele cu soare isi fac simtita prezenta din plin, iar ceea ce nu trebuie sa ne lipseasca din geanta, fie ca mergem doar cateva zeci de minute pana la birou, fie ca suntem pe o plaja exotica, este crema de protectie solara.


Cum sa ne alegem crema de soare?


Alegeti factorul de protectie potrivit


FPS (factorul de protectie solara) sau SPF, asa cum este abreviat in limba engleza si intalnit pe ambalaje, indica nivelul de protectie impotriva razelor UVB oferit de produs. Razele UVB sunt cele mai periculoase tipuri de raze, ele fiind cele care provoaca arsuri ale pielii care nu este suficient de protejata de pigmentii de melanina si care se afla la baza a 90% din cazurile de cancer de piele.


Trebuie sa fim atenti in egala masura si la razele UVA, deoarece ele patrund mai profund in derm si distrug fibrele de colagen si de elastina, care asigura tonicitatea pielii.


Potrivit reglementarilor europene, cremele solare trebuie sa asigure o protectie UVA cel putin egala cu o treime din protectia UVB oferita. De exemplu, o crema cu factor de protectie 30 pentru razele UVB trebuie sa aiba un factor de protectie cel putin egal cu 10 pentru razele UVA.


Alegerea factorului de protectie solara depinde atat de tipul de piele cat si de conditiile in care ne expunem la soare (interval orar, durata, altitudine, latitudine, mare, munte, etc.). Cu cat pielea este mai deschisa la culoare, cu atat factorul de protectie al cremei trebuie sa fie mai mare.


In functie de SPF, exista 4 categorii de produse destinate protectiei solare:



  • protectie redusa: SPF 6 sau SPF 10

  • protectie medie: SPF 15, 20 sau 25

  • protectie mare: SPF 30 sau 50

  • protectie foarte mare: SPF 50+


Totusi, dintre cremele cu protectie mare, diferenta de indice este minima deoarece un produs cu SPF 30 filtreaza 96.7% din razele UVB, pe cand un produs cu SPF 50 filtreaza 98%. Ceea ce conteaza este modul de aplicare, fiind dovedit faptul ca o diminuare cu 50% din doza recomandata de aplicare implica o scadere a eficientei cremei de 75%. Cu alte cuvinte, un produs cu factor de protectie 20 sau 30 aplicat pe toata suprafata pielii expuse si in mod repetat este mai eficient decat unul cu SPF 50 aplicat o singura data pe zi.


Cunoasterea tipului de piele


Alegerea cremelor solare se face in functie de tipul pielii. Fototipurile pielii sunt urmatoarele:



  • fototip 0: piele care se arde foarte usor si care nu trebuie sa fie expusa la soare (cazul albinosilor, persoane fara melanocite)

  • fototip 1: piele foarte deschisa la culoare, alba, par blond sau roscat, ochi albastri sau verzi si pete de roseata care apar imediat de la expunere, piele care se arde usor la soare si care nu se bronzeaza niciodata (protectie foarte mare)

  • fototip 2: piele foarte deschisa care se poate bronza putin, par blond sau saten deschis, pete de roseata care apar la soare, piele care se arde usor la soare (protectie foarte mare/ protectie mare)

  • fototip 3: piele medie, par blond sau saten, putine sau chiar nicio pata de roseata care sa apar la expunerea la soare, piele care nu se arde atat de usor la soare si care se bronzeaza putin cate putin (protectie foarte mare/ protectie mare)

  • fototip 4: piele usor inchisa la culoare, par saten sau brunet, fara urme de roseata la soare, pielea se arde mai greu la soare si se bronzeaza intotdeana bine (protectie medie/ protectie mare)

  • fototip 5: piele maro inchis, pigmentata natural, par si ochi negri, se arde foarte rar la soare si se bronzeaza foarte bine (protectie slaba/ protectie medie)

  • fototip 6: piele neagra, par si ochi negri, nu se arde la soare (protectie slaba/ protectie medie)


In plus, prezenta unui numar mai mare de 50 de alunite care masoara mai mult de 2 mm pe suprafata corpului este un factor de risc important pentru cancerul cutanat. Este esential sa fie protejate de soare.


Ce creme cu ecran solar sa alegem?



  • ecran mineral: dioxid de titan, oxid de zinc: actioneaza prin reflexia si dispersarea razelor UVA si UVB, nu prezinta risc de alergie, insa pot lasa o urma albicioasa pe piele. Se recomanda indeosebi copiilor sau celor cu piele sensbila.

  • ecran organic (Tinosorb M si S): au un efect reflectorizant si absorbant pentru razele UVA si UVB

  • ecrane chimice sau de sinteza (Octocrilene, Meroxil): asigura protectia pielii prin absorbtia selectiva a razelor UV.


Crema de protectie solara: ce textura sa alegem?


Creme solare au o multitudine de texturi: spray, crema, lapte, lotiune, ulei sau textura solida. Ce trebuie sa alegem?


In general, alegerea modului de aplicare si de textura a cremei depinde de zona in care este aplicata. Cu cat pielea este mai intinsa, cu atat textura cremei de soare ar trebui sa fie mai fluida. De exemplu, este recomandat sa va achizitionati o crema pentru fata, un spray sau lapte pentru corp si un baton solid pentru zonele sensibile (buze si nas). Nu in ultimul rand, o crema de protectie solara poate fi si rezistenta la apa, desi aceasta particularitate are limitele sale si este indicata reaplicarea ei chiar si dupa ce am fost in apa.


Indiferent de textura sa sau alte imbunatatiri adiacente, cel mai important criteriu de alegere este factorul de protectie solara, adaptat fototipului de piele al fiecaruia.


Folosirea unei creme calitative pentru protectia solara este esentiala, insa asocierea acesteia cu o sursa de vitamina A consolideaza capacitatea corpului de a respinge razele ultraviolete. Beta Carotene actioneaza ca un catalizator in procesul de bronzare, ajutand la reflectarea ultravioletelor inainte ca acestea sa patrunda in straturile profunde ale pielii.